Niculae Văleanu
Simbolistica numerelor în Noul Testament
În primele patru cărţi ale Noului Testament, Matei, Marcu, Luca şi Ioan, scriitorii îşi exprimă învăţăturile creştine cel mai mult prin alegorie şi parabole. Acestea pot fi interpretate în mai multe moduri: unele se aplică lumii cosmice ca întreg, altele sistemului nostru solar, altele întregii rase umane şi anumitor indivizi. De vreme ce o persoană este numită microcosmos în macrocosmos, un individ reprezintă, în miniatură, tot ceea ce este, a fost şi va fi.
Ca şi în Vechiul Testament, simbolistica este folosită pentru a sublinia înţelesurile ascunse semnificative ale numelor şi numerelor. Arta şi ştiinţa numerologiei este una dintre cele mai evidente metode folosite, deşi este nevoie de înţelegerea înţelesurilor de bază ale numerelor pentru dezlegarea totală a înţelesurilor interioare.
Noul Testament descrie calea spre credinţă. Credinţa este acceptarea conştientă a înţelepciunii şi dragostei. Când credinţa este puternică raţiunea are pace iar corpul este lipsit de tensiune. Credinţa este o convingere mistică privind faptul că Dumnezeu este în acest moment o putere în individ. Instinctul credinţei este la fel de puternic ca şi instinctul de a supravieţui, impulsionând la căutarea unei filozofii care să susţină speranţele şi dorinţele călătoriei prin viaţă. Se spune că oamenii din societăţile tradiţionale sunt mistici din instinct, iar oamenii din societăţile moderne sunt mistici din intuiţie.
În învăţăturile creştine, Hristos este revelaţia dragostei şi a iertării Domnului Dumnezeu. Predica de pe munte (Matei 5:17) este codul creştinătăţii mistice, iar predica trebuie înţeleasă cu inima plină de credinţă. Cei 12 discipoli ai lui Iisus reprezintă o extindere a celor 12 triburi ale Israelului. Ceilalţi 72 de discipoli corespund celor şase bătrâni aleşi din fiecare dintre cele 12 triburi iniţiale.
Poliedrul cu 12 feţe al lui Pitagora (o figură simetrică cu 12 feţe care poate fi comparat cu cele 12 linii ale Triunghiului divin) reprezintă universul raportat la umanitate. Aceasta indică faptul că individul are în el potenţialul celor 12 puteri asociate atributelor inerente ale celor 12 semne zodiacale. Căutarea pentru cunoaştere este motivată de dorinţa de a înţelege sinele în relaţia cu Dumnezeu. Scriitorii Noului Testament au aplicat în mod simbolic toate numerele de bază pentru a-şi exprima ideile şi au făcut mai multe referinţe la numerele specifice aferente celor şapte laturi ale corpului uman, potenţialului divin al minţii şi sufletului omenesc, precum şi destinului spiritual. S-au scurs mulţi ani de la scrierea Vechiului Testatment până la scrierea Noului Testament ceea a dat voie lărgirii conştiinţei umane. Ca rezultat, mai multe înţelesuri au fost obţinute prin numere. Folosirea simbolismului s-a dezvoltat şi acesta a fost folosit ca revelaţie.
1 Este în sine, independenţă şi unitate „La început era Cuvântul…şi Cuvântul era Dumenzeu” (Ioan 1:1). 1 este baza sau cauza unui început; este un început, o idee creatoare de exprimare.
2 Cuprinde toate perechile opuşilor – parte bărbătească şi parte femeiască, spirit şi materie, rai şi iad. „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. …Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona” (Matei 6:24). Există întotdeauna o alegere care poate fi făcută între perechile opuşilor; avertismentul este că în dualitate apare pericolul. „Casă, dezbinată împotriva ei însăşi, nu poate dăinui” (Matei 12:25). Dar, „dacã doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri” (Matei 18:19).
3 Simbolizează Trinitatea, triadă şi triplu – cele trei dimensiuni. Într-un sens mai larg, 3 reprezintă multiplicarea şi creşterea. Trei dintre discipoli au mers cu Iisus în grădina Gheţimani. Aceştia erau Petru, Ilie şi Ioan; aceştia reprezintă lumină, viaţă şi dragoste. „Şi Iisus a mers deoparte şi s-a rugat de trei ori …de fiecare dată când s-a întors i-a găsit dormind”. Înţelesul interior este că Iisus a simţit că lumina, viaţa şi dragostea îl părăsesc, aşa cum se spune în rugăciune, „Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta”! (Matei 26:37-45; Marcu 14:32-41). Iisus l-a întrebat pe Petru de trei ori, „Mă iubeşti?” (Ioan 21: 15-17). Cele trei întrebări se referă la dragoste pe cele trei planuri ale conştiinţei – conştient, subconştient şi supraconştient. „Cãci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, Sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18:20). Aceasta se referă şi la cele trei părţi ale minţii şi afirmă că, dacă se ajunge la un consens, puterea lui Hristos va prevala. Pilda lui Iisus este despre numărul 3. Învie după trei zile, iar Petru se leapădă de el de trei ori. Faptul că Iisus a fost crucificat între doi hoţi simbolizează sistemul separat al credinţei care a „furat” multe înţelesuri adevărate. Hristos a stat la masă cu cei 12, o vibraţie mai mare a lui 3. Iuda s-a trădat pentru 13 bucăţi de argint, din nou o vibraţie a lui 3.
4 Reprezintă legea şi ordinea, măsura, împărăţiile fizice şi materiale, judecata, logica, pătratul şi crucea. Oricând un număr este realizat din linii drepte, simbolizează principiul divin; astfel, 4 şi 7 sunt numite numere sacre. Simbolurile sunt pătratul şi crucea. Crucea este întotdeauna un simbol sacru oriunde ar fi găsită. În mod tradiţional, crucea cu braţe egale reprezintă un om. O dată cu venirea lui Hristos, liniile orizontale ale crucii au fost ridicate din centrul ombilical la centrul inimii. Nu este neapărat un simbol creştin; şi alţi lideri spirituali au murit pe cruce: Krishna al Indiei, ș.a. „El a stat patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Acolo stătea împreună cu fiarele sălbatice şi-L slujeau îngerii” (Marcu 1:13). 40 este folosit în Scriptură pentru a indica un ciclu complet al retragerii din lucrurile lumii pentru pregătirea a ceva mai bun care va urma. După patru zile de la moartea sa, dimineaţa, Lazăr (însemnând lipsă de înţelegere spirituală) stătea în mormânt, legat din cap până în picioare, cu haine de înmormântare în jurul său. În zorile celei de a patra zi înţelesul material ne eliberează de mormântul materialismului şi aduce deşteptare către Lumina Unică. „Când se îngîna ziua cu noaptea, Iisus a venit la ei, umblând pe mare” (Matei14:25). Aceasta se referă metaforic la Epoca Vărsătorului, vârsta comunităţii.
5 Reprezintă meditația, înţelegerea şi judecata. Anticii reprezentau lumea prin numărul 5, explicaţia fiind aceea că 5 reprezintă cele patru elemente pământ, apă, foc şi aer, plus al cincilea simţ, eter sau spirit. Cinci a devenit numărul umanităţii cu cele cinci simţuri dezvoltate. Cea mai mare lucrare a fiinţelor umane este de a câştiga control asupra celor şase simţuri, după care, al şaselea simţ, intuiţia se dezvoltă. Cele cinci răni ale lui Iisus simbolizează suferinţa îndurată în carne, ceea ce ne întoarce către Dumnezeu. În parabola celor cinci fecioare înţelepte şi a celor cinci nechibzuite (Matei 25:3-4), „Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn, dar cele înţelepte, împreunã cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase”. Uleiul se referă la cei miruiţi sau la cei care au primit lumină. Fiinţele umane pot alege lumina sau o pot respinge prin acţiunile lor. Cuvântul ulei este un cânt la puterea 9 ceea ce semnifică un ciclu complet de cunoştinţe.
6 Este numărul Balanței, al armoniei, cooperării, căsătoriei, vieţii conjugale şi frumuseţii: „şi acolo erau şase vase din piatrã” (Ioan 2:6) pentru petrecerea de nuntă. O căsătorie reprezintă dragoste (aşa cum face numărul 6) şi este cea mai binecuvântată stare în conştiinţa pământeană. Șase exprimă dragostea universală, pentru că din necazurile pricinuite de dragostea personală, sufletul se trezeşte într-o viaţă mai avansată care duce la iluminare sau adulare. Primul miracol al lui Iisus a fost transformarea celor şase vase de apă în vin.
7 Este numărul odihnei, încetare, dar nu încetarea siguranţei, precum şi toate măsurile triadei şi ale cuaternarului. Una dintre cele mai mari moşteniri ale Scripturilor Creştine este calea în şapte paşi a rugăciunii către Domnul „Tatăl nostru”. Cel de-al şaptelea vers exprimă triada şi cuaternarul (Matei 6:9-13):
1. Tatăl nostru care ești în Ceruri,
2. Sfinţească-se Numele Tău,
3. Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ.
4. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi,
5. Și ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri,
6. Şi nu ne duce pe noi în ispită,
7. Ci ne izbăveşte de cel rău
Ultimul vers („Căci a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin”) a fost adăugat mult mai târziu pentru a simboliza reîntoarcerea la starea paradisiacă.
8 Reprezintă involuție si evoluție, pentru ciclurile de flux şi reflux, infinitate, ritm, avansare, putere şi încredere. 8 nu este un număr primar în Noul Testament. Găsim că 8 este mai degrabă calea cu 8 brațe ale lui Buddha.
9 Se referă la desăvârșire, cunoaştere, împlinire, regenerare şi revelaţie. Multe cuvinte biblice sunt folosite în înţelesurile şi învăţăturile biblice ascunse mistic. Pâinea şi vinul sunt de obicei legate între ele. Pâinea este un cuvânt la puterea a treia iar vinul este un cuvânt la puterea a şasea. Împreună formează un simbol al celei de-a noua puteri a regenerării. Servirea pâinii şi a vinului semnifică participarea la procesul regenerativ, în momentul luării parte la comuniune.
În Apocalipsă, există două nume care au generat multe discuţii. Aceste două numere, 666 şi 144,000 vibrează cu 9. Numarul 144,000 marchează membrii Triburilor din Israel şi, ca urmare, se referă la umanitatea evoluată şi salvată. Pecetea se referă la „semnul protectiv de pe fruntea lor” (Apocalipsa 9:4). 666, descris ca „numărul bestiei” (Apocalipsa 13:18), se referă la funcţionarea umanităţii la nivel material neregenerat. Astfel, cele două numere mistice, ne duc cu gândul la evoluţia umanităţii, fie prin „pierzanie” (666) sau „salvare” (144,000).
Umanitatea, denumită simbolic „mâna Domnului,” demonstrează acelaşi principiu. Mâna este un cuvânt la puterea 9 şi se referă la umanitate ca unul dintre ajutoarele lui Dumnezeu pentru naşterea Regatului său. A noua poruncă a Predicii de pe munte, care prezintă un ciclu complet, reprezintă esenţa Noului Testament care ne învaţă că cea mai mare putere este dragostea. Dragostea este un cuvânt la puterea 9. „Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste” (I Ioan 4:8). „Dumnezeu este iubirea, şi cel care trăieşte în dragoste, trăieşte în Dumnezeu şi Dumnezeu în el” (I Ioan 4:16). În a noua oră – ora rugăciunii – Hristos pe cruce a spus, „S-a isprăvit” (Ioan 19:30).
Numerele 12 şi 13 au un loc special în Vechiul şi Noul Testament.
12 Erau cele douăsprezece triburi ale lui Israel care erau fii lui Iacob. Când Iacob le-a dat binecuvântarea celor 12 fii ai săi, se referea nu doar la 12 indivizi, ci şi la dezvoltarea celor 12 atribute care se trezesc în sufletul uman. Acestea sunt paralele cu cele 12 caracteristici ale celor 12 semne zodiacale (Geneza 49:1-28). Lucrarea celor 12 fii a dominat cea mai mare parte a Vechiului Testament. Fiecare trib exprima calităţile unui semn zodiacal şi răspundea unui anumit număr. Nici un trib nu era total rău sau bun. Aceste 12 semne şi numerele lor corespunzătoare sunt operative în viaţa fiecărui individ, pentru că fiecare persoană este cu adevărat un univers în miniatură. Iisus a ales să aibă 12 apostoli. Şi aceştia sunt caracterizaţi de cele 12 semne zodiacale pentru a realiza o adunare completă a tipurilor de oameni în cercul interior al adepţilor lui Iisus. Astfel, forţa vibrantă a numărului 12 aparţine sufletului evoluat care a acumulat o putere interioară neobişnuită prin experienţe multe şi variate.
13 Este un număr cu semnificaţie specială. A se observa că au fost 12 apostoli, dar Iisus Hristos a avut 13 membri la ultima cină. 12 este numărul unor luni solare din an, iar 13 numărul lunilor lunare. În timp ce vibraţiile sunt pozitiv-creative, vibraţiile lunare sunt negativ-receptive. Fiecare, ca reflexie a lui Dumnezeu, este la fel de importantă. 13 semnifică fie moartea prin degenerare sau viaţa şi cunoaşterea prin regenerare. Nu există jumătăţi de măsură în 13; acesta cere totul sau nimic.
Încarnarea în carne reprezintă îngroparea sufletului în materie, unde pierde puterea pe care a avut-o iniţial în tărâmul eteral unde a fost creat pentru a fi un tovarăş al Domnului. Mâncarea din Copacul cunoaşterii binelui şi răului duce la moartea spirituală şi nu fizică. Când sufletul se întoarce de la Dumnezeu către el însuşi, moare figurativ. Cutreierăm pe pământ în carne, ca fii şi fiice rătăcitoare, victime ale amneziei spirituale. Fiul rătăcitor, ca tine şi ca mine, a plecat din casa tatălui său din proprie dorinţă; tatăl nu l-a trimis de acasă. Atât Vechiul cât şi Noul Testament conţin numeroase instanţe de folosire a simbolurilor numerologice sub formă de parabole şi alegorii. Fiecare număr şi literă are un înţeles dual, mesajele ascunse sunt vizibile pentru cititorii care înţeleg codurile număr-literă folosite în timpuri biblice. În plus, există trei niveluri ale înţelesului şi cunoaşterii pe care cititorul le poate obţine. Primul nivel vine prin conştiinţă şi se aplică lumii materiale şi fizice. Al doilea nivel este absorbit prin subconştient şi este obţinut prin parabole şi simboluri. Al treilea nivel se ocupă de revelaţiile pe plan supraconţientului gândului şi afirmă că trebuie să redescoperim cine suntem din interior.
Biblia este o poveste a umanităţii şi a generaţiilor sale (evoluţie şi cunoaştere), a degenerării sale (fiul risipitor care a plecat din casa Tatălui său uitând de divinitatea sa) şi a regenerării sale prin calea posibilă de întoarcere către conştiinţa care proclamă, „Să fie voia ta”.
Niculae Văleanu – din volumul: Aievea… Creația și Creativitatea – Mic tratat de Filosofie, Teosofie și Simbolism – București2016