Niculae Văleanu

Steaua de la Bethleem


Steaua de la Bethleem, care a condus înțelepții din Răsărit spre nou-născutul Isus Hristos, a fost probabil una dintre cele mai iconografice povești ale Noului Testament din Biblie (Matei 2: 1-13).* Povestea este descrisă de-a lungul ultimilor 2000 de ani în nenumărate reprezentări artistice și a fost relatată în fiecare an în milioane de locuri cu prilejul Crăciunului. Cu toate acestea, ce este de fapt „steaua” din această poveste spusă de evanghelistul Matei?

Opiniile asupra naturii poveștii sunt răspândite și variază de la o descriere exactă a evenimentelor istorice care au avut loc în jurul nașterii lui Isus Hristos, la aceea ca fiind o invenție pur literară a lui Matei, ca parte a propagandei creștine timpurii. Inutil să spun că atitudinea față de Matei nu este neapărat corelată cu convingerile personale și de aceea o discuție despre această povestire nu este întotdeauna liberă de emoții.

Cu toate acestea, chiar și pentru cei care au în vedere povestea pur fictivă, ar putea fi util să descoperim dacă această poveste reflectă evenimentele și care erau motivele existente în mintea oamenilor din acel timp. Pentru un astronom, întrebarea este simplă: a fost descrierea lui Matei un eveniment astronomic real care s-a întâmplat în acea perioadă de timp? Și dacă da, care este acesta?

Sugestiile pentru posibilele evenimente astronomice sunt abundente: comete, supernove, stele căzătoare, conjuncții planetare ș.a.

Marea conjuncție

Cele mai multe dintre aceste evenimente au fost rapid elucidate: cometele și stelele căzătoare sunt greu de văzut cu ochiul liber. Mai trebuie luat în calcul și înregistrările chinezilor care nu arată, la acea dată, în intervalul de timp în cauză, existența vreunei supernove. În plus, povestea în sine nu ne lasă impresia că evenimentul a fost deosebit de spectaculos, astfel încât steaua să fi fost ușor de recunoscut doar de cei din zonă.

A fost vorba de o conjuncție astrologică? Această idee a fost reînviată în ultimii ani de către astronomul Michael Molnar în cartea „Steaua din Bethleem: moștenirea magilor” (apărută în anul 2000). Cartea a avut succes și a fost examinată cu mare interes. Subiectul central în teoria oferită este marea conjuncție dintre cele mai proeminente planete: Jupiter și Saturn. O astfel de conjuncție impresionantă are loc aproximativ la fiecare 20 de ani succesiv, în trei semne zodiacale diferite, după care se întoarce - ușor schimbată - la semnul zodiacal original, iar după alți 800 ani începe un nou cerc, cu semnul zodiacal Berbec, primul dintre semnele zodiacale.

De fapt, Johannes Kepler a observat în 1604 o supernova și apoi a constatat că, în timp, ciclul de opt sute de ani a fost reluat. El a observat că un ciclu precedent a început în jurul anului 7-6 î.Hr. și a făcut legătură cu data de naștere presupusă a lui Isus Hristos, în anul 5 î.Hr. De asemenea, el se întreba dacă a fost neobișnuită prezența unei supernova, adică a unei „noi stele”, sau era vorba despre acea conjuncție marcantă în Berbec. Probabilitatea de a găsi o supernova, fenomen care are loc la fiecare câteva sute de ani într-o conjuncție atât de specială este extrem de mică. Astăzi știm că o supernova este o explozie uriașă care apare la sfârșitul ciclului de viață al unei stele. Ele sunt destul de rare, dar pot fi evenimente uriașe care radiază mai multă lumină decât soarele nostru va radia în timpul vieții. Termenul „supernova” vine de la latină pentru nou (nova) și deasupra (super), supernorii par a fi stele noi pe cerul de noapte.

Teoria lui Molnar

Molnar a reamintit tuturor că ar trebui să citim cerul precum vechii astrologi și să nu-l analizăm prin ceea ce considerăm astăzi interesant sau spectaculos. El continuă să susțină că în acele zile Berbecul era semnul zodiacal asociat cu Iudeea. Prin urmare, atunci când soarele și luna au însoțit marea conjuncție în Berbec la o anumită dată în 6 î.Hr., în special când luna a însoțit planeta regală Jupiter, dimineața devreme în timpul ascensiunii sale elicoidale, este puțin probabil ca un astrolog să fi semnalat acest eveniment. Marea conjuncție în sine a fost vizibilă o bună parte din an, apoi se mișca pe cer, se oprea, se întoarcea pentru o vreme, iar în cele din urmă se opera pentru ca mai apoi să treacă mai departe. Motivul care a determinat acest comportament bizar este dat de structura sistemului nostru solar, fiindcă Pământul se rotește pe o orbită mai mică și mai rapidă în jurul Soarelui decât Jupiter și Saturn. În timp ce Pământul se mișcă într-o direcție spre Jupiter și Saturn, ambele planete vor avansa. Cu toate acestea, pe măsură ce Pământul se aliniază cu cele două - conducând la o conjuncție triplă - atât Jupiter, cât și Saturn, arată ca și cum se deplasează înapoi. Potrivit lui Molnar, mișcarea de oprire și retrogradare a conjuncției ar explica în mod firesc calea stelei descrisă în Matei„Și iată că steaua pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit și s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul”(Matei 2:9). Într-adevăr, toți astronomii au fost de acord cu aceste observații.

Astrologia antică

În primul rând, astrologia a fost în antichitate extrem de răspândită și o parte deosebit de importantă a societății antice. Astronomia mesopotamiană a fost una dintre cele mai elaborate și a consemnat detaliat mișcările planetare. Până în anul 400 î.Hr. s-au dezvoltat instrumente matematice care au permis previziuni destul de precise ale cerului pentru orice zi a anului. Sistemele astrologice s-au dezvoltat și au fost folosite în mai multe scopuri, cum ar fi: horoscopul personal după naștere, prezicerea soartei viitoarelor evenimente sau alegerea datei potrivite pentru o expediție sau o călătorie. Aceste lucruri au mers până într-acolo încât s-au dezvoltat tabele care corelau conjuncțiile planetare cu vremea, respective tabele care ofereau previziuni meteorologice. Cu toate acestea, horoscopul nu era utilizat pentru prezicerea nașterii unei persoane sau a unui rege, ci mai degrabă preziceau moartea acestora. În general, prin astronomi și astrologi înțelegem două profesii diferite; o persoană care este pe post de observator al cerului și o alta care interpretează acest lucru. Un astrolog nu ar observa cu adevărat stelele, ci ar folosi doar date astronomice pentru a calcula un horoscop. Însă, ambele preocupări au fost clar în strânsă legătură. Totuși, pare puțin probabil ca un astrolog să se uite brusc la cer, să descopere o conjuncție interesantă și să meargă în Iudeea din acest motiv.

Pasajul din Matei 2:2 ne spune: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit și am venit să ne închinăm Lui”. Fragmentul are într-adevăr o conotație astrologică și se poate referi la o creștere a „stelei” chiar înainte de răsărit sau cel puțin în amurgul dimineții. Pe de altă parte, „astér” termenul folosit în original, este într-adevăr o singură stea și nu poate fi aplicată nici unei conjuncții planetare sau unei comete. Identificarea ca o singură planetă este însă posibilă, dar cu o anumită rezervă. În cadrul teoriei lui Molnar s-ar putea spune că numai Jupiter a fost vizibil dimineața devreme și de aceea planeta regală ar fi putut fi numită „steaua sa”. În ansamblu, Matei nu reușește să folosească consecvent termenii astrologici adecvați, posibil din cauza cunoștiințelor minime în astrologie. Să analizăm acum ce se întâmplă cu semnele zodiacale. Peștii sau Berbecul se referă cu adevărat la Iudeea, oferind astfel un indiciu Magilor unde să meargă. Aici teoria lui Molnar se lovește de o oarecare opoziție. Este adevărat că anumite semne zodiacale au fost atribuite țărilor, totuși, în sistemele astrologice tradiționale ale timpului, ar fi fost mult mai probabil să se asocieze Berbecului, Persia sau Siria, în timp ce Iudeea era pur și simplu nesemnificativă pentru a putea fi inclusă aici în mod explicit. Numai după revizuirea lui Ptolemeu de mai târziu, putem vedea că Iudeea este asociată cu Berbecul. Ca o remarcă interesantă, putem sublinia că țările menționate în povestea Cincizecimii din Faptele Apostolilor 2:9-11 urmează destul de atent lista țărilor asociate cu semnele zodiacale. Aceasta în sine sugerează că temele astrologice sunt de fapt folosite în Noul Testament, autorii fiind sau nu conștienți de acest lucru.
Astrologia în societatea evreiască

Într-adevăr, astrologia a jucat un rol mult mai important în cercurile evreiești, deși în mod oficial religia evreiască nu avea nimic de-a face cu acest domeniu, totuși practicile și cunoștințele astrologice erau predominante în vechea societate a evreilor. Astfel, de exemplu, regele Irod cel Mare părea interesat de astrologie, angajându-se în acest tip de discuții cu împăratul roman. Cunoscut ca un tiran paranoic, care se temea de a fi răsturnat de la putere, a sacrificat pe cei doi fii ai săi mai mari în 7 î.Hr. alături de alți 300 de conducători militari. În acest sens, trebuie amintit și măcelul nevinovat din Matei 2:16 „Atunci Irod, când a văzut că fusese înșelat de magi, s-a mâniat foarte tare și a trimis să omoare pe toți pruncii de parte bărbătească, de la doi ani în jos, care erau în Bethleem și în toate împrejurimile lui, potrivit cu vremea pe care o aflase întocmai de la magi” – numărul estimându-se a fi de la 7 la 40 de copii.

Realizând că a fost înşelat de magi, Irod a hotărât să ucidă toţi pruncii mai mici de doi ani, în speranţa că va ucide şi viitorul „rege”, pentru că aceștia veniseră să se închine lui. Ideea lui Irod de a-şi ucide „rivalul” încă din faşă, nu era nici pe departe originală.

După spusele lui Iulius Maratus, un confident apropiat de-al lui Augustus Caesar, Senatul Roman a ordonat uciderea tuturor pruncilor născuţi în anul 63 î.Hr., deoarece povești profetice şi semne astrologice indicau faptul că în acel an urma să se nască „regele romanilor”.

Cel puţin în aparenţă, Senatul considera o „blasfemie” naşterea unui „rege” în Roma republicană. În realitate, atât de multă crezare dădeau semnelor astrologice unii dintre senatori, în special ai căror soţii erau însărcinate, încât au refuzat să înregistreze naşterea fiilor născuţi în acel an, în speranţa că profeţia se va aplica odraslelor lor. Ironie sau nu, tocmai în acel an (23 septembrie 63 î.Hr.) s-a născut Augustus (63 î.Hr. – 19 d.Hr.), primul împărat al romanilor.

Faptul că Irod a ordonat, 60 de ani mai târziu, uciderea pruncilor e un semn că astrologia se bucura în continuare de mare trecere.

Un horoscop regal

Un horoscop particular pentru 17 aprilie 6 î.Hr. arată într-adevăr impresionant: toate planetele, soarele și aproprierea lunii în Berbec. În timp ce unii consideră că horoscopul poate fi interpretat literal la nevoie, experții horoscoapelor antice, reafirmă că acest lucru este posibil doar într-o anumită măsură, adică, doar pentru horoscopuri bune sau rele. Un împărat cu un horoscop bun (de exemplu, Adrian) îl folosește cu mândrie pentru scopul său, în timp ce împărații cu un horoscop deosebit de rău (Nero), nu ar face nici o relatare în acest sens. O problemă care trebuie luată în considerare este ca dacă toate detaliile unei astfel de constelații, ca în 17 aprilie 6 î.Hr., ar fi fost vizibile doar dimineața, Saturn ar fi fost probabil invizibil în orele dimineții. Prin urmare, anumite aspecte pot fi doar calculate. Totuși, într-adevăr constelația din 17 aprilie î.Hr. ar fi ideală pentru un horoscop destul de puternic, care anunță o naștere regală. Faptul că Venus, Saturn, Luna și Jupiter marcate ca “purtătoare de sulițe” în fața soarelui aflat în ascensiune, ar desemna un aspect destul de important. Totuși, nu trebuie să uităm că un horoscop natal ar fi, de obicei, executat numai după nașterea unui împărat.

Cine sunt Magii?

O altă discuție importantă se referă la înțelepți, adică la Magii din poveste, ce au venit dinspre estul Iudeii. Sunt într-adevăr niște astrologi? În povestea biblică Magii par să se bucure de o reputație deosebită. Se pare că acești Magi ar face parte din castele de preoți care au jucat un rol important în viața ceremonială de la curtea persană, dar care nu sunt știuți în mod special pentru cunoștiințe în domeniul astrologiei. Astrologia care a fost dezvoltată în Mesopotamia (Babilon) și folosită pe scară largă în lumea elenistică, nu avea prea mare succes în Persia. În cadrul povestirii, Magii ar trebuit să fie văzuți mai degrabă ca fiind responsabili pentru ritualurile de inițiere asemănătoare unui nou rege persan.

Faptul că nişte înţelepţi veniseră de la 1500 km depărtare, probabil că l-a pus pe gânduri chiar şi pe crudul Irod.

Istoria ne mai arată că Magii, în călătoriile lor, se îmbrăcau exotic, maiestuos, şi oricine îşi putea da seama de statutul lor profesional. Fastul cu care au intrat în Ierusalim (aici trebuie menționat faptul că nu se specifică numărul Magilor, așa că putem crede că ar fi fost vorba despre un întreg alai) se poate să fi fost un alt element care le-a asigurat facil audienţa la Irod şi la membrii Sinedriului (Curtea judecătorească ce administrează ritualurile). În acest sens, este interesant să analizăm datele paralele din istorie. În jurul perioadei de scriere a poveștii, un eveniment de remarcat a fost vizita lui Tiridates I al Armeniei care s-a desfășurat în 66 d.Hr. la Roma, venit pentru a se închina împăratului Nero care fusese încoronat. Magii care l-au însoțit erau atât un semn al statutului său regal cât și reprezentanți ai zoroastrianismului. Cu toții s-au plecat lui Nero, iar cuvântul folosit pentru a descrie acest act derivă din termenul grecesc “proskinisis” (închinare, adorare, devoțiune activă) și este același ca cel folosit în povestea lui Matei ce descrie înțelepții care se închină lui Isus.

O altă paralelă ar putea fi din istoria mai îndepărtată: Alexandru cel Mare, care după ce a cucerit Persia și a luat în stăpânire capitala, a fost întâmpinat ceremonial de către Magi, care i-au oferit daruri de aur și tămâie – eveniment destul de asemănător cu Matei 2:11 „Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu fața la pământ și I s-au închinat; apoi și-au deschis vistieriile și I-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă”.

În cele din urmă, un rol important în poveste îl are mentalitatea oamenilor din acea perioadă; o așteptare crescândă a unui Mesia în societatea evreiască, ceea ce l-ar fi făcut pe regele Irod și mai nervos și ar fi amplificat sau chiar ar fi inspirat revendicări astrologice în acest sens. Desigur, la vremea respectivă nu a existat doar o idee mesianică fixă.

De asemenea, istoricii romani Josephus Flavius, Suetonius și Tacitus fac în scrierile lor o amplă referire la așteptările și profețiile mesianice din Iudeea. Josephus face referire, de exemplu, la un binecunoscut oracol care prevestea că un Mesia va domni peste lume și pe care el l-a identificat cu împăratul roman Vespasian. Tacitus, la rândul lui, menționează că evreii au crezut că un conducător din țara lor ar trebui să conducă lumea și a susținut că acest oracol era cunoscut peste tot în Orient. Este însă foarte dificil însă să se identifice aceste relatări prin raportare la profețiile biblice (de exemplu, Numeri 24:17).

Tema a reapărut atunci când Nero a fost prezentat cu argumente și predicții astrologice, bazate de fapt, pe asocierea cu Berbecul (înainte de Ptolemeu), că își va pierde puterea și o va recâștiga în Iudeea. După moartea lui Nero, acest lucru a dus la diverse zvonuri și la temerea că el era încă în viață și că se va întoarce de acolo. Prin urmare, pare destul de probabil ca oracolele și profețiile despre un Mesia ca un nou Rege al evreilor să fi fost cunoscute la vremea respectivă și probabil împrăștiate în diverse medii.

Realitate sau ficțiune?

Deci, ce putem concluziona din toate astea? Cea mai frecventă concluzie trasă de oamenii din științele umaniste a fost că povestea este o ficțiune literară compusă de Matei însuși pentru a răspândi propaganda creștină timpurie, că Isus era noul rege și salvator al lumii. În consecință, astronomii nu ar avea nici o treabă în această chestiune.

Ideea că Matei a realizat o poveste fabuloasă pentru a face propagandă nu are sens nici pentru mine. Această interpretare, deși face viața unui istoric mai simplă, este mai mult o viziune postmodernă asupra unei biserici puternice care este percepută ca profund coruptă. La urma urmei, biserica timpurie era diferită de cea din Evul Mediu; nici un palat, nici o putere, iar oamenii doreau un mod de viață cât mai puțin corupt. O poveste pur fictivă nu se potrivește cu standardele etice ale bisericii timpurii. De fapt, Evangheliile nu se îndepărtează de raporturile conflictuale dintre povești sau de narațiuni care par în contradicție.

Un aspect important este acela că biserica timpurie a fost destul de diversă încă de la început, după cum se reiese din cele patru evanghelii și din multe alte scrisori. Când evangheliștii raportează evenimente care ne par fantastice astăzi, putem spune că o astfel de poveste raportată de Matei, nu ne ia prin surprindere. Prin urmare, există motive să căutăm un nucleu istoric și astronomic al povestirii. În cele ce urmează voi încerca să sintetizez ceea ce consider un scenariu rezonabil care poate apărea ca o consecință logică din alegerea unei astfel de abordări. În ultimii ani ai domniei lui Irod cel Mare o serie de lucruri au ajuns la apogeu. Irod a devenit din ce în ce mai paranoic de teama pierderii puterii, iar poveștile despre apariția unui Mesia sau a unui Rege al evreilor au amplificat cu siguranță acele îngrijorări. Având în vedere relevanța astrologiei, pare puțin probabil ca anumite constelații astrologice să fi făcut aceste așteptări chiar mai scurte. Acest amestec de o înflăcărare maximă care se petrecea pe fondul unui conducător instabil mental, animat de profețiile mesianice și de diferite horoscoape astrologice cuplat cu idei potențial emergente în care un conducător evreu va conduce întreaga lume, nu ar fi trecut fără să fie observat în țările învecinate. Desigur, la acestea a contribuit și experiența traumatică lăsată în urmă de Alexandru cel Mare, care a venit virtual de nicăieri și care a cucerit un întreg imperiu, iar regii persani și mesopotamieni din acea perioadă au urmărit cu atenție evoluția lucrurilor din regiune.

Ar fi deci un fapt obișnuit ca delegațiile oficiale sau neoficiale, care implicau probabil magi sau inițiați ori alți oficiali de rang înalt, să viziteze ocazional sau chiar în mod regulat capitalele din jur, cum ar fi Ierusalimul, pentru strângerea de informații, schimb de opinii și cercetări sau pur și simplu pentru a promova relațiile economice și politice.

De fapt, relatarea lui Matei nu afirmă în mod explicit că steaua a fost singurul motiv care i-a determinat pe magi să călătorească, ci mai degrabă călătoria lor se înscrie într-o tradiție populară care însă a stabilit această legătură atât de fermă în mintea noastră. Magii ar fi putut fi una dintre numeroasele delegații regulate din Orient, purtând cu ei o listă lungă de misiuni.

Ceea ce a făcut ca acești magi să iasă în evidență era că ei au îndrăznit să se apropie de Irod direct, respectiv de profețiile noului rege care va apărea în Bethleem.

Având în vedere faptul că Bethleemul era pe atunci un sat destul de mic și nu foarte departe, magii puteau merge cu ușurință spre acest loc. Evenimentul deși nu a fost consemnat în cărțile de istorie ar fi rămas cu siguranță în mintea puținilor localnici de acolo. Decizia ulterioară de a nu se întoarce prin Ierusalim a fost benefică înțelepților, inspirată direct de Dumnezeu, așa cum apare în Evanghelia lui Matei.

Evident, în această poveste pe care tocmai am relatat-o, nu există o modalitate prin care să pot dovedi că aceasta este ordinea corectă a evenimentelor care au avut loc efectiv, iar alte interpretări sunt cu siguranță posibile. Cu toate acestea, luând în considerare toate informațiile deținute cu privire la contextul istoric pe care nu le-am respins a priori, povestea pare a fi destul de rezonabilă în opinia mea. Cei care doresc o interpretare mai puțin asociată intereselor religioase, pot foarte ușor să recurgă la tradiția orală despre micul sat Bethleem sau se pot inspira din profețiile antice și astrologia modernă.

Interpretarea stelei care „se înălța în Est” și „a ieșit înaintea lor” are, în cele din urmă, un sens în cadrul mișcării planetare, chiar dacă nu orice terminologie este perfect corectă.

Cu cât am învățat mai mult despre înțelepți, cu atât mai mult povestea lui Matei a apărut precum o capodoperă a scrisului biblic care nu numai că transmitea semnificația teologică, ci și că era capabilă să condenseze contextul istoric într-o singură linie sobră. Faptul prin care magii au vizitat și s-au închinat tânărului Isus Hristos în Bethleem se află în afara oricarei sfere de discuție științifică. Din punct de vedere statistic, o astfel de coincidență pare puțin probabilă, mai ales pentru cineva care s-a născut acum 2000 de ani și care are acum mai mult de 2 miliarde de adepți. Matematica nu ne ajută aici să tragem vreo concluzie. Pornind de la Matei 2:2-9, cea mai plauzibilă explicație pe care o putem da astăzi, este că în realitate „Steaua din Bethleem” reprezintă o conjuncție planetară produsă în anul 7/6 î.Hr., altfel spus un miraculous fenomen care ne certifică faptul că narațiunea nu este o invenție literară.